Evenimentele 11even Experiences sunt evenimente care pun accent pe experiențe de viață, oameni, modele, informații și idei. În cadrul evenimentelor 11even aducem în același spațiu persoane care au trecut prin experiențe deosebite care merită împărtășite cu oameni aflați în căutare de exemple practice și relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

Evenimentele 11even sunt create pentru a deschide mintea și sufletul participanților, pentru a inspira și pentru a genera decizii pozitive legate de viață și carieră. 

11even Experiences Făgăraș a ajuns la a treia ediție. Tema anului 2017 a fost – TransForm your life– și a fost organizat de  ASOCIAȚIA pentru VALORIZAREA EDUCAȚIEI – AVE, Asociația Oamenilor de Afaceri Țara Făgărașului – AOATF și Fundația Comunitară Țara Făgărașului – FCTF, cu sprijinul Casei Municipale de Cultură a municipiului Făgăraș.

11even Experiences Făgăraș este un eveniment caritabil. Toate fondurile generate sunt donate proiectului AVEntura Cunoașterii – un proiect educațional, inițiat de Asociația pentru Valorizarea Educației – AVE Făgăraș. Mai multe detalii despre eveniment găsiti  aici.