Trei burse de excelenţă

Investiţia în educaţie constituie una dintre priorităţiile Fundaţiei Comunitare Ţara Făgăraşului. Dintotdeauna aici au existat copii şi tineri cu potenţial uriaş, care s-au remarcat la nivel de excelenţă la olimpiade naţionale şi internaţionale, concursuri şcolare, artistice şi sportive. Considerăm că aceste rezultate trebuie recompensate, iar copiii susţinuţi  de întreaga comunitate! Pentru că sunt cele mai bune modele necesare construcţiei unei societăţi civilizate, sănătoase, puternice, implicate, de viitor! Intenţionăm să acordăm burse lunare, pe parcursul unui întreg an şcolar! Ne dorim ca acestea să deschidă seria unui lung şir de astfel de recompense, prin care comunitatea să-şi recunoască, să-şi respecte, sprijine şi promoveze elitele!

VEZIFOND