Undeva prin Țara Făgărașului, mai precis în comuna Șercaia, aflată la doar câțiva kilometri fața de Făgăraș, niște oameni cu suflet au pus bazele în anul 1993 Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Canaan (Țara Făgăduinței) Șercaia. Acesta a luat naștere ca urmare a unei strânse colaborări a fostului director Strâmtu Ancuța, medic pediatru și dl. Rudiger Froderman din Germania. Colaborarea s-a extins în timp atât în România cât și în Germania, astfel centrul a fost dezvoltat și împreună cu Societatea de Binefacere Diakonia și Grupul Agape e.V din Lockhausen Germania -grup de inițiativă ecumenică.
Și cum totul evoluează în timp și aici au avut loc schimbări, astfel, pornind de la casa Mara -casa parohială evanghelică Șercaia, unde au fost aduși primii 15 copii, cu diagnostice irecuperabile, proveniți de la Leagănul de Copii Brașov și ca urmare a nevoii tot mai multor copii de a fi ajutați, s-a hotărât extinderea proiectului. A urmat deschiderea unei noi case- Nazaret, unde a beneficiat de îngrijire o alta grupă de copii, ajungându-se în prezent la un număr de 4 case de locuit, un centru de terapie Betesda, ateliere de terapie ocupațională (țesătorie, tâmplărie, îndeletniciri practice) și locuri de joacă pentru petrecerea timpului liber. ,,Acest complex a fost gândit să funcționeze în sistemul caselor de tip familial. Fiecare casă poartă un nume biblic din Vechiul Testament, care exprimă metaforic scopul acestei inițiative. Centrul funcționează la standarde europene din punct de vedere al dotărilor, confortului și amenajărilor” ne spune un reprezentant al centrului.
NEBO
BETHESDA
,,Canaan” este un loc primitor și prietenos, în care copiii cu dizabilități din Șercaia, dar și din alte părți ale țarii, au fost puși în prim plan, au fost integrați în societate și au avut un loc pe care l-au putut numi acasă, un cămin care le-a oferit posibilitatea de a se simți așa cum niște copii de vârsta lor ar trebui să se simtă, importanți și iubiți. Sub această iubire, care a încercat să se apropie cât mai mult de cea maternă, au fost îngrijiți în decursul anilor niște copii care provin în majoritate din medii defavorizate, din familii cu prea puține posibilități materiale, care nu și-ar fi permis să le ofere celor mici tratamentele de care ar fi avut nevoie. În prezent, aceștia au crescut, transformându-se în decursul anilor în tineri, însă, cu toate acestea, nu au fost excluși din centru, ci au primit și primesc în continuare îngrijirea de care au nevoie, un acoperiș deasupra capului și cel mai prețios lucru, toată atenția și dragostea personalului centrului.
Fiecare copil venit aici a însemnat o provocare din punct de vedere medical pentru personalul centrului, dar datorită dăruirii și entuziasmului angajaților, s-a reușit o colaborare frumoasă cu cei mici în decursul timpului. Astfel, tinerii adulți au participat în mai mulți ani la tabere tematice, mai exact între anii 1995-2016, în diferite localități ( Dobârca-Alba Iulia, Piscul Alb, Breaza, Comăna de Sus), fiind duși chiar și în Germania, unde s-au desfășurat, în parteneriate cu grădinițe, școli și alți parteneri, de la bal mascat, reuniuni tematice, piese de teatru, dansuri comunitare, schimburi de experiență, la recuperare medicală.
Și iată că încet, încet, în acești ani, s-au adunat aici zeci de copii, care cu timpul au învățat să realizeze și lucru manual, pe lângă celelalte competențe dobândite. ,,Activitățile ocupaționale de abilități practice-construcția, modelajul, lucrul manual sunt pentru asistați mijloace de exprimare la fel de bogate ca și limbajul. Pentru un tânăr instituționalizat aceste activități prezintă interes, realizări și mijloace de exprimare proprii. La final activitățile practice pot aduce schimbări în rutina zilnică, pot dezvolta exprimările individuale și le conferă un sentiment de împlinire. Există actual 6 grupe în care sunt incluși într-un program pentru îndeletniciri practice tinerii din casele Nebo și Capernaum. Aceștia desfăşoară activităţi de şlefuire și vopsitorie în lemn, decupaj, colorat, lipit ornamente, activități de croitorie/țesătorie, ţesut la război, înșirat mărgele, umplut perne pentru geamuri cu vatelină, confecționat ornamente, călcat și multe altele” declară de asemenea reprezentantul centrului.
KAPERNAUM
Pe lângă activitățile de recuperare și reabilitare (consiliere psihologică; consiliere socială; asistență medicală; terapie ocupațională; integrare socială), este nevoie de iubire și suport sufletesc, întrucât mulți nu și-au cunoscut părinții, sperând doar la acest lucru. Cei mai norocoși, tot cu ajutorul personalului, i-au cunoscut pe cei care le-au dat viața, menținând cu aceștia unele legături telefonice sau vizite, după dorința părinților.
Toate aceste eforturi sunt făcute, în prezent, pentru un număr de 45 de tineri, care au crescut în incinta acestui loc și pentru care centrul ,,Canaan” reprezinta totul, dar mai ales scăparea de la o viață grea. ,,5 dintre ei au reușit să urmeze cursurile școlii generale din Șercaia, apoi cursuri la 3 dintre liceele din Făgăraș. La momentul acesta 4 dintre acei tineri și-au urmat visele, au finalizat cursurile școlii speciale/ liceale din Făgăraș, iar cu sprijin au reușit să-și găsească locuri de muncă și să părăsească sistemul de plasament din centru, mutându-se cu chirie în locuințe în care se gospodăresc singuri. Ceilalți își făuresc planuri care poate într-o zi vor deveni realitate”.
Căminul oferă un personal bine pregătit și foarte diversificat având 56 de posturi din care 3 de conducere (director, contabil șef, coordonator personal de specialitate), 11 administrative și 42 de specialitate (asistente medicale, asistente sociale, psiholog, instructori de educație, de ergoterapie, infirmiere și îngrijitoare). Toți aceștia sunt oameni cu suflete mari, oameni entuziasmați de ceea ce pot realiza și care fac totul cu dragoste pentru cei de aici. O mână de ajutor acestora se poate da sub forma activității de voluntariat (în baza unui contract de voluntariat), sau sub formă de donație.
O întâmplare memorabilă pentru aceștia este serbarea de Crăciun din anul 2003: ,,În anul 2003 la serbarea de Crăciun care s-a desfășurat la Căminul Cultural din comuna Șercaia, în parteneriat cu Școala Șercaia, programul desfășurat de o parte din tinerii centrului a reușit să emoționeze pe toți cei prezenți, ceea ce a făcut ca pentru noi acest moment să fie emoționant, mulțumitor și de perspectivă, o motivație de a continua acest drum.”
Și au continuat, oferind o lecție de spirit civic și un model pentru o lume intreagă, reușind de nu mai putin de 26 de ani să readucă zâmbetul pe fețele unor copii prea greu încercați de viață.