Cercul de donatori


Proiectele sau ideile de proiect sunt descrise într-o scurtă prezentare de 6 minute, urmată de alte 6 minute de întrebări şi răspunsuri în cadrul evenimentului.
Participă peste 50 de donatori persoane fizice sau reprezentanţi ai unor companii care susţin financiar proiectele în cadrul unor sesiuni de anunţare a angajamentelor de plată. Cine poate trimite aplicaţie? Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă care îşi desfăşoară activitatea în Ţara Făgăraşului.
Selectate de către Fundaţia Comunitară Ţară Făgăraşului proiectele sunt prezentate în cadrul unui eveniment public, la finele căruia donatorii îşi iau angajamentul să le susţină.
August 2018- Ediția a IX-a a Cercului de Donatori Țara Făgărașului
Doar împreună putem schimba destine în bine! Cu acest gând în minte şi în suflet, ne-am întâlnit vineri, 10 august 2018, la cea de-a noua ediţie a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului.
Toate cele trei cauze înscrise şi-au depăşit suma propusă (2.000 lei) și astfel vor reuși să îşi implementeze proiectele. Copiii antrenaţi de Iuliana Piticaș au primit promisiuni de plată în valoare de 2.850 de lei pentru “Înfiinţarea clubului micii karateka din Mândra şi Făgăraş”, membrii Clubului Sportiv Municipal Făgăraş 3.200 de lei pentru “Făgăraş Handbal Cup 2018”, iar 5.300 de lei pentru continuitatea Fondului de Burse – “Ajută un elev bun la învăţătură să-şi continue studiile”, program al Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

August 2017- Ediţia a VIII-a a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului
În cadrul Zilelor Voluntariatului și Inițiativelor Civice – ZVÎC 2017- eveniment desfășurat în luna august, ne-am întâlnit cu făgărășenii care au dorit să dea ZVÎC Țării Făgărașului, prin implicarea lor civică.
Astfel, fiecare dintre aceștia a avut ocazia de a dona suma dorită pentru realizarea unuia dintre proiectele propuse
- „Lumină și culoare pentru copiii din Șoarș”– Ana cu „Iia călătoare” împreună cu Parohia Ortodoxă Română Șoarș, au reușit să strângă promisiuni de plată de aproape 3.000 lei. Scopul acestui proiect este de a dezvolta/prelucra abilitățile artistice ale copiilor din Șoarș, dezvoltarea simțului artistic, dar și antrenarea a 21 de copii în activități de grup, prin organizarea periodică a atelierelor săptămânale de pictură. Din 2014 de când a luat naștere această inițiativă, enoriașii parohiei au susținut financiar aceste ateliere.
- „Treasure Hunt Comorile Făgărașului” -ediția 2 – Clubul Sportiv Țara Făgărașului și-a depășit suma propusă inițial și a reușit să strângă promisiuni de plată de peste 2.600 lei. CSTF a fost înființat cu ajutorul fondurilor obținute la Cercul Donatorilor- ediția a VII-a, cu scopul de a promova sportul și a implica în activități sportive cât mai multe persoane din Țara Făgărașului.
- „Generozitatea dăruiește sănătate” – Achiziție flux laminar pentru sala de operații –ortopedie a Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure Făgăraș” – S-a reușit dublarea sumei propuse inițial, obținându-se promisiuni de plată de aproape 6.000 lei. Înscrierea acestui proiect la Cercul de Donatori este doar un prim pas în vederea obținerii de fonduri necesare spitalului pentru achiziționarea acestui sistem sofisticat, de care are nevoie echipa de medici chirurgi ortopezi.
În urma acestei întâlniri, făgărășenii, dar și românii din diaspora, au arătat că este posibil să te implici în comunitate, să înțelegi care sunt nevoile acesteia și să acționezi!
Mai multe imagini găsiți aici !
Octombrie 2016 – Ediţia a VII-a a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului
În cadrul unui eveniment cu o atmosferă caldă și prietenoasă, am ascultat povestea celor trei inițiative, am râs și ne-am emoționat deopotrivă. Însă ceea ce este important este faptul ca am contribuit cu toții la strângerea sumei necesare fiecărui proiect prezentat. Am obținut promisiuni de plată în valoare de 11.800 de lei, depășind astfel bugetele inițiale ale celor 3 proiecte. Am fost aproximativ 50 de oameni care am reuşit într-o singură seară să sprijinim următoarele proiecte:
1) Cât mai multe activități sportive în Țara Făgărașului – a strâns promisiuni de plată în valoare de 3.600 de lei și astfel vor reuși să înființeze Clubul Sportiv Țara Făgărașului, precum și organizarea a două activități – o competiție montană pe traseul Breaza – Urlea și o activitate de ecologizare pe traseele Urlea – Breaza.
2) Micii karateka din satul Mândra – cu sprijinul donatorilor, vor reuși să achiziționeze materialele necesare în vederea practicării acestui sport în condiții optime de siguranță. Au reușit să strângă promisiuni de plată în valoare de 3.900 de lei.
3) Sportivii juniori de la CSM Făgăraș – cu suma de 4.300 de lei vor putea să organizeze cea de-a doua ediție a Cupei „Moș Crăciun”, la un nivel mai ridicat de performanță.
Mai multe imagini găsiți aici
Mai 2016 – Ediţia a VI-a a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului
S-au strâns promisiuni de plată în valoare de 10.300 de lei, depășind bugetele inițiale ale celor 3 proiecte prezentate. Astfel, organizațiile pot oferi mai mult oamenilor cu care lucrează sau pot extinde perioada proiectului. Au participat peste 60 de oameni care au reuşit, într-o singură seară, să ofere donații următoarelor proiecte:
- „Bibliotecă la Felmer”,propus de Asociația Renascendis, a reușit să mobilizeze promisiuni pentru 800 lei, piese de mobilier, un calculator, cărți, dar si promisiuni pentru realizarea instalației electrice. Astfel, vor putea achiziționa mobilierul și dotările tehnice necesare amenajării și funcționării a două biblioteci (una comunitară și una de specialitate).
- Reprezentanții proiectului „Vama din Breaza și Drumul Țării”au strâns promisiuni de plată în valoare de 700 de lei și astfel se va putea reabilita Muzeul Sătesc Breaza în clădirea fostei Vămi, prin expunerea zestrei brezenilor și marcarea Drumului Țării. Acest proiect are ca scop dezvoltarea zonei pe suportul poveștilor și a faptelor istorice.
- Asociația Laborazon cu proiectul „Facem teatru de păpuși în biblioteci” a adunat promisiuni de plată în valoare de550lei, pentru organizarea unor spectacole de teatru improvizat de păpuși, alături de copiii din trei comune din județul Brașov. Prin acest proiect se urmărește stimularea folosirii bibliotecilor locale ca centre comunitare, fiind adresat copiilor cu vârste între 7 și 12 ani din comunele Moieciu, Mândra și Racoș, în special celor care au o situație materială precară.
Mai multe imagini găsiți aici !
Decembrie 2015 – Ediția a V-a a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului
Împreună am reușit să strângem promisiuni de plată în valoare de 15.595 de lei, depășind astfel bugetele inițiale ale celor 3 proiecte prezentate. Peste 67 de persoane au reușit să adune fonduri pentru:
- Trupa de dans Hansel şi Gretel – Suma de 4.595 lei îi vor ajuta pe copiii trupei de dans să participe la următoarele competiţii la care s-au calificat. Grupul şi-a propus ca prin dans să clădească noi generaţii care să ştie cum să-şi controleze teama şi emoţiile în competiţii, să înveţe să lucreze în echipă şi să crească într-un mod sănătos şi armonios.
- Ioana Haşu a mobilizat pentru proiectul „Rezistenţa Anticomunistă din Munţii Făgăraş”- expoziţie de fotografii şi documente- promisiuni pentru 6.000 de lei şi astfel va reuşi să creeze un spaţiu în care făgărăşenii participanţi şi martori ai Rezistenţei să aibă acces la surse legate de cele mai dramatice momente ale propriei vieţi. Acest spaţiu îşi propune să devină şi cadru de întâlnire între cei care au trăit rezistenţa şi generaţiile următoare, care încă nu au aflat despre ea, ceea ce va determina consolidarea dialogului între generaţii.
- Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului şi Casa Municipală de Cultură Făgăraş au strâns promisiuni de plată pentru organizarea unei ediţii a Taberei Internaţionale de Muzică, în valoare de 5.000 de lei, care va contribui la consolidarea comunităţiilor din Ţara Făgăraşului prin intermediul muzicii, mai exact, a utilizării instrumentelor muzical.
Mai 2015 – Ediția a IV-a a Cercului de Donatori Ţara Făgăraşului
53 de persoane au făcut donaţii în numele lor şi al prietenilor, adunând 8.750 de lei pentru următoarele proiecte:
* „Avem nevoie de biblioteci vii”, propus Asociaţia pentru Valorizarea Educaţiei- a reuşit să strângă suma de 2.350 lei.
* „LOC – Muzeu şi Fierărie la Şona”, propus de Asociaţia Sătească Şona Noastră a mobilizat 1.400 de lei.
* „Paradisul Copiilor – Parc şi loc de joacă pentru copii cu dizabilităţi”, în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Făgăraş, a inspirat Cercul de Donatori care a strâns 2.650 de lei, precum şi lemnul necesar pentru construcţia băncuţelor şi măsuţelor, un DVD player şi o colecţie de filme, precum şi flori pentru decorare.
*„Să ne cunoaştem ţara”, propus de Serviciul Public de Asistenţă Socială Făgăraş, a primit susţinere financiară din partea membrilor Cercului de Donatori în valoare de 2.000 de lei şi material didactic necesar pentru desfăşurarea activităţiilor.
Cercul de Donatori este organizat de Fundația Comunitară Ţara Făgăraşului sub egida The Funding Network şi este susţinut la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.