Sursa: Facebook
Autor: Cosmin Iliescu
În clădirea Protopopiatului din Rupea, printre cei 20 de tineri de la grupa de Începători, un copil de 6 ani are chitara în mână cu aer de star rock încă nedescoperit.
,,Jos, Jos, Sus/Jos, Sus, Jos” răsună în cameră, iar mâna lui mică se plimbă pe corzi într-un dezacord total, dar perseverent. Unul dintre becurile candelabrului are o pâlpâire cadențată ca de metronom.
Atelierul de Chitară reprezintă ambiția unor oameni de a ieși din anonimat, de a vedea și de a trăi și altceva decât ce le rezervă împrejurimile locului. O comunitate în care atât adulții, cât și tinerii sunt elevi, favorizând o relaționare mult mai apropiată decât este posibilă în atmosfera rigidă pe care, de cele mai multe ori, o impune școala. Fapt înțeles foarte bine de Dorin Baba, fostul director al Liceului ,,Șt. O. Iosif” din Rupea și colaboratorul local al preotului Marius Demeter, care a popularizat Atelierul de la început în școală și o face în continuare, la fiecare generație nouă, oferind în același timp suport prin intermediul asociației proprii, ,,Sf. Tatiana Rupea”:
,,Copiii vin cu bucurie, este un spațiu de relaxare pentru toți, de toate vârstele.” Inițial soția sa a adus-o pe fiica lor de cum a început Atelierul în Rupea, însă virusul chitarei s-a extins treptat până la urmă în toată familia, ajungând toți trei să vină la cursuri.
Dorin Baba, la bază profesor de matematică, își lasă chitara deoparte la finalul cursului și pune un accent important în ceea ce privește educația: ,,Nu contează din ce domeniu ești, umanist sau realist – o sensibilizare artistică este mai mult decât o educație complementară, anume una necesară. Iar pentru ca niște tineri să aibă accesul la Atelier de la o asemenea vârstă, reprezintă un aspect foarte important pentru dezvoltarea lor.”
Pe lângă o latură artistică care le modelează personalitatea, tinerii care sunt în comunitate au o dorință de implicare mult mai mare decât ceilalți, cu un apetit pentru voluntariat pe care și-l dezvoltă de mici. Cursanții Atelierului au fost și sunt implicați în festivaluri și tabere, în deplasări în orașe precum București, Brașov sau Sibiu, iar în prezent propunerile de la diferiți organizatori au început să curgă fără prea mari rugăminți. Continuă să organizeze și anul acesta evenimentul ,,Sufletul cabanelor” împreună cu asociația ,,Aproape de natură” a domnului Bogdan Băniceru, medic ortoped la Spitalul Municipal Făgăraș, în cadrul căruia 30 de persoane, în ultima săptămână a lunii iulie, iau parte la o tabără la Drăguș, culminând chiar și cu un minifestival de folk.
Sursa: Facebook
Marți, zi înserată prea devreme de la norii de ploaie adunați peste oraș. Drumul cu gropi șerpuiește prin dealuri, 50 de kilometri de mers din Făgăraș până în Rupea, unde preotul Marius Demeter își ține în fiecare marți, de la ora 14:00 la 17:00, cursurile de la Atelierul de Chitară.
,,Când copiii de la cursurile mele ajung de mai cântă la anumite evenimente, le spun de dinainte să promoveze cât mai mult Atelierul de Chitară, dar fără să spună de mine. Ce vreau să fie promovat este proiectul, nu persoana mea.” spune Marius, în timp ce ia curbele drumului întortocheat cu lejeritatea celui ce l-a parcurs de nici nu mai știe câte ori.
Marius, un preot cu modestia omului care este conștient că suntem într-un proces de evoluție continuă și că e nevoie de mai mai multă înțelegere față de oamenii din jur. Mergem cu mașina prin decorul cenușiu, iar chitara de pe bancheta din spate mai toarce din când în când de la gropile peste care trecem. Vorbim de Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, de cei 4 ani de vioară din timpul școlii în care a avut profesori cu har și unii care încă și-l căutau, iar decorul depănărilor de amintiri se pigmentează și cu atmosfera gri de dinainte de ’89, dar colorată de activități atât de diverse, precum pictură, studiul vreunui instrument sau teatru care aveau loc la Casa Pionierului din Făgăraș. Ajungem în clasa a 10-a când își începe prietenia cu chitara, pregătindu-se pentru examenul de la Seminar, unde avea probă de muzică. De acolo, lucrurile s-au tot ținut, din pasiunea pentru folk și grupul de prieteni în care era, unde învățau cu toții unii de la alții, autodidacți și pasionați să se exprime prin zdrăngănirea armonioasă a corzilor. Timpul a trecut, chitara a mai fost lăsată deoparte, cu intervale de pauză, ca într-o prietenie adevărată la care de fiecare dată revii cu drag.
,,Bâzâit” de soție până-n punctul în care aceasta i-a oferit în dar o chitară, Marius revine, după o pauză considerabilă, la pasiunea pentru muzică, iar cale de întors n-a mai fost. Pe un trend ascendent, de deschidere a Bisericii după ’89, preoții au căpătat mai multă libertate de implicare în comunitățile lor și au putut veni printre oameni cu o varietate mai mare de proiecte. Astfel s-a dezvoltat un context favorabil pentru ca, mai târziu, împreună cu Cristina, soția sa, să formeze Atelierul de Chitară, un proiect în care se lucrează cu diferiți colaboratori deschiși la implicare cu asociațiile lor în funcție de localitatea în care sunt ținute cursurile.
Sursa: Facebook
Lunea în Cristian, marțea în Rupea, iar miercurea și joia la Făgăraș. Sunt în total aproximativ 90 de tineri și adulți de care se ocupă în tot acest proiect – cu pasiune și dedicare pentru fiecare.
Cursurile Atelierului au fost de la început gratuite, fapt ce a stârnit scepticismul în oameni. Societatea românească, încă neobișnuită cu a primi fără a plăti, are în general o reacție defensivă în astfel de situații: ,,Sunt cursanți de toate religiile și sectele, nu m-a interesat niciodată altceva. Cursurile sunt pentru studiul chitarei iar fiecare are libertatea proprie în ceea ce privește orientarea religioasă”. Cât despre repertoriul melodiilor pe care le învață cursanții, ,,majoritatea sunt folk și toate sunt faine”, spune Marius.
Atelierul a început inițial în Făgăraș, în prezent fiind în spațiul de la biserica ,,Sfânta Treime”, oferit de părintele Tărcuță Ioan și părintele Greavu Marcel, unde Marius și soția sa, Cristina țin cursurile pentru aproximativ 30 de persoane. Vestea însă s-a dus după un timp, au sosit cereri și propuneri de colaborări pentru extinderea Atelierului.
Astfel, la Cristian, prin ,,Asociația Sfânta Maria Cristian”, condusă de părintele Sorin Dobre și soția sa, Roxana, Atelierul își desfășoară cursurile în foișorul din curtea bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului”, unde și slujește părintele Dobre. Iar în jurul activităților cu tinerii susținute de dânsul prin asociația de care se ocupă s-au coagulat anumite proiecte și chiar sponsorizări notabile, precum cea de 10 chitare de la fabrica de instrumente muzicale ,,Hora” de la Reghin, de unele dintre acestea bucurându-se și câțiva cursanți ai Atelierului.
Grupa de Începători își pregătește chitarele, partiturile se împart din mână-n mână și se propune o melodie pentru încălzire. Câteva chitare sună ,,bizar” și sunt luate una câte una să fie acordate cum trebuie, la unison cu o alta care rezonează bine. Majoritatea copii, se mai foiesc pe scaune, răbdători în a-și manifesta actul artistic. ,,Sus, Jos/Jos, Sus, Jos” – grupa are parte de strădanie în armonizare dar cu perseverență încep să sune ca un tot.
,,Baiul cel mai mare e până simțim ritmul”. Accentul e pus pe emoția din procesul de învățare, pe înțelegerea de ansamblu a ceea ce reprezintă fiecare melodie în parte și ce vrea să transmită. Se oferă o educație completă a muzicii care e greu să nu te cucerească.
Contactul direct este păstrat cu toți copiii și mai ales părinții lor pe grupuri de Facebook, unde își postează activitatea de la cursuri, mai ales când mai înregistrează o nouă melodie pe care o învață atunci.
,,Înregistrăm?” , cineva pornește înregistrarea pe telefon, se așteaptă semnalul și încep.
,,Profităm de tehnologie” zice Marius, zâmbind. Fapt care se poate vedea și pentru cei din afara Atelierului, prin pagina de Facebook (Atelierul de Chitară) unde poate fi urmărită activitatea sau chiar pe YouTube, unde sunt numeroase filmări de la festivaluri, evenimente și repetiții pe diferite canale.
Din experiența de profesor de muzică (latină și religie) din școală, Marius punctează un aspect al rigidității sistemului educațional:
,,Teoria exagerată doar te face să pierzi copiii. E nevoie chiar din prima clipă să aibă chitara în mână ” – astfel, după 2-3 cursuri, tinerii deja încep să învețe prima melodie și să cunoască mai îndeaproape chitara. Un model greu de pus în aplicare în școală, indiferent de materie, din cauza curriculei prea puțin flexibile ce trebuie respectate (curriculă de cele mai multe ori prea stufoasă și deficitar prezentată), ori chiar din cauza unor profesori (nu discutăm de excepții) ei înșiși prea puțini flexibili și dornici într-adevăr de a transmite pasiune cohortelor de tineri prin fața cărora se perindă. Tineri pe care, din păcate, îi lipsesc de mult dorita plăcere a învățării.
