Fonduri

  1. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități

    248.500 de lei pentru proiecte educaționale pentru mediul rural și urban mic din Țara Făgărașului, prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” finanțat de Lidl România
    0.00 lei donați
  2. Bursele Carpathia, ediția 2025 – parte a Fondului Carpathia

    Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Fundația Conservation Carpathia, lansează cea de-a patra ediție Fondului de Burse Carpathia, un program de finanțare anual destinat burselor pentru elevi din comunitățile din Țara Făgărașului. Scopul acestui program este de a descoperi și sprijini elevii cu rezultate academice remarcabile, care manifestă interes pentru domeniile legate de conservarea biodiversității și ecologie.
    0.00 lei donați
  3. Fondul Carpathia

    Fondul Carpathia, program al Fundației Conservation Carpathia este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Este un program de finanțare anual ce oferă granturi nerambursabile și burse, ONG-urilor, grupurilor de inițiativă și elevilor din comunitățile Țării Făgărașului. Prin acest fond, categoria granturi, lansăm înscrierile pentru proiecte ce vizează educația pentru mediu, biodiversitate, care au în centru natura din Țara Făgărașului.
    0.00 lei donați
  4. Fondul de Burse pentru Excelență 2024-2025

    Prin Fondul de Burse pentru Excelență, ediția 2024-2025, dorim să inspirăm și să motivăm elevii să își urmeze pasiunile și să își depășească limitele. Această inițiativă este posibilă datorită sprijinului oferit de SC Electroblue SRL, lider în domeniul automatizărilor industriale din România. Fondul de burse pune la dispoziție două burse în valoare de 5.550 lei fiecare, adresate elevilor de liceu din Țara Făgărașului care excelează în IT, robotică, sau electro-mecanică.
    0.00 lei donați
  5. Bursele Carpathia, ediția 2024 – parte a Fondului Carpathia

    Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Fundația Conservation Carpathia, lansează cea de-a treia ediție Fondului de Burse Carpathia, un program de finanțare anual destinat burselor pentru elevi din comunitățile din Țara Făgărașului. Scopul acestui program este de a descoperi și sprijini elevii cu rezultate academice remarcabile, care manifestă interes pentru domeniile legate de conservarea biodiversității și ecologie.
    0.00 lei donați
  6. Fondul de burse BEPCO

    Fondul de burse BEPCO este un program de finanțare anual ce oferă burse elevilor de liceu din Țara Făgărașului. Fondul susține în mod deosebit elevi pasionați domeniul energetic, tehnic și mecanic.
    0.00 lei donați
  7. Fondul Carpathia

    Fondul Carpathia, program al Fundației Conservation Carpathia este implementat la nivel local de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Este un program de finanțare anual ce oferă granturi nerambursabile și burse, ONG-urilor, grupurilor de inițiativă și elevilor din comunitățile Țării Făgărașului. Prin acest fond, categoria granturi, lansăm înscrierile pentru proiecte ce vizează educația pentru mediu, biodiversitate, care au în centru natura din Țara Făgărașului.
    0.00 lei donați
  8. Bursele Carpathia, ediția 2023 – parte a Fondului Carpathia

    Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Fundația Conservation Carpathia, lansează cea de-a doua ediție a Burselor Carpathia, un program de finanțare anual destinat elevilor din comunitățile din Țara Făgărașului. Scopul acestui program este de a descoperi și sprijini elevii cu rezultate academice remarcabile, care manifestă interes pentru domeniile legate de conservarea biodiversității și ecologie.
    0.00 lei donați
  9. Fondul pentru Comunități Carpathia

    Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) lansează „Fondul pentru Comunități Carpathia”, în sprijinul inițiativelor care au un impact pozitiv asupra protecției naturii și contribuie la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunităților din Țara Făgărașului.
    0.00 lei donați
  10. Fondul de Burse pentru Excelență 2023

    FCTF lansează Fondul de Burse pentru Excelență 2023 susținut de SC Eletroblue SRL.
    0.00 lei donați