Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Fundația Conservation Carpathia, lansează cea de-a treia ediție Fondului de Burse Carpathia, un program de finanțare anual destinat burselor pentru elevi din comunitățile din Țara Făgărașului. Scopul acestui program este de a descoperi și sprijini elevii cu rezultate academice remarcabile, care manifestă interes pentru domeniile legate de conservarea biodiversității și ecologie.

Bursele Carpathia, parte integrantă a Fondului Carpathia, sunt acordate în mod competitiv unui număr de 20 elevi, prin intermediul unui proces de selecție efectuat de o echipă formată din reprezentanți ai Fundației Comunitare Țara Făgărașului și ai Fundației Conservation Carpathia, precum și specialiști în domeniile ecologiei și protecției mediului. Valoarea fiecărei burse este de 2.500 de lei pe an și se acordă în două tranșe, prima în luna noiembrie și cea de-a doua în luna aprilie.

Pentru detalii privind procesul de aplicare, eligibilitatea și calendarul programului vă rugăm să consultați Ghidul de finanțare (disponibil aici: https://fundatiactf.ro/fonduri/bursele-carpathia-editia-2024-parte-a-fondului-carpathia/).