Text și foto: Alina Zară

Am citit scrisoarea lui Konstantin în primăvara asta, într-un trip cultural pe care l-am făcut în Albania. Făcea parte dintr-o instalație audio vizuală complexă, la Tirana. M-a impresionat până la lacrimi și am reușit să văd și să înțeleg războiul acesta absurd și prin ochii celor care îl trăiesc, sau l-au trăit, sub o formă sau alta.

Konstantin a fost un student ucrainean, care studia matematica la Moscova. Acesta s-a născut în Donetsk, Ucraina, avea 26 de ani și era de 4 ani în Rusia, pentru a-și urma studiile. Războiul împotriva Ucrainei l-a prins în interiorul statului agresor. Konstantin a încercat să plece în țara lui pe 26 februarie, dar poliția l-a oprit. A fost arestat pentru 15 zile, fiind acuzat de “huliganism”. După eliberare, prietenii săi i-au găsit o ocazie de a pleca în Austria. Cu toate acestea, Konstantin nu a mai dorit experiența unei noi încarcerări, care a fost de-a dreptul traumatizantă. Înainte de a-și lua viața, el a trimis profesorilor săi o scrisoare și o poezie. Cu mențiunea că dorește să i se facă cunoscute aceste rânduri. Actul său politic nu lasă loc pentru interpretări romanțioase, dar ne solicită să transmitem mai departe ultimele sale gânduri, alimentate de starea de război și de mecanismul criminal al Rusiei în 2022.

Scrisoarea a fost preluată de pe platforma „Lefteast” și transformată, la Kamëz (Albania), într-o instalație audio vizuală de către Grupi Ata, care, printr-un parteneriat cultural, a adus-o, în premieră și în România, împreună cu Muzeul Pânzei și Poveștilor Mândra.

Scrisoarea face parte dintr-o expoziție itinerantă, ce va călători prin România, pentru a face cunoscut mesajul lui Konstantin. Primele ieșiri în lume au fost la Făgăraș, în holul Casei Municipale de Cultură și la Zalău, în Curtea Artiștilor, însoțind un performance – instalație, care îmbină teatrul cu cinematografia și artele vizuale. Nu uita: caruselul istoriei te-ar putea dezrădăcina și pe tine, în orice moment, obligându-te să fugi, să lași totul în urmă! Așa că te invit la un exercițiu cultural de empatie.

Am să las în acest articol câteva pasaje din scrisoare și poezia lui Konstantin, în traducerea Andreei Coralia Drăghici.

„Nu pot spune că mi-e rușine de viața mea, dar aș fi putut face mai bine. Nu am reușit să fac multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le va face pentru mine și care ar fi îmbunătățit viața oamenilor. Totuși, de asta este nevoie acum? Am vrut să fac o aplicație care să promoveze alegerea conștientă, permițând oamenilor să organizeze „referendum” în ei înșiși, răspunzând la aceeași întrebare multe zile la rând. Trăiam pentru această idee, dar acum cine are nevoie de alegeri și referendumuri, cine este serios interesat de propria părere? Am vrut să dau culoare teoremei lui Szemerédi, să transform o demonstrație matematică într-o lucrare artistică, în ceva la scara unui film. Sunt sigur că matematica merită asta.

Am vrut să ajut oamenii să scape de distorsiuni și contradicții logice, să-și găsească și să-și formuleze propriul model de lume. Cred că am fost bun la asta. Dar am fost un leneș impardonabil și am crezut că am destul timp. A fost o mare greșeală…

Fiecare obuz care cade pe străzile Kievului mă doare. Citind buletinele de știri, îmi imaginez punctele de atracție ale acestor străzi, ale acestor cartiere. Din prima zi și până astăzi, am fost cu voi din toată inima, deși este clar că nu am salvat pe nimeni…”

„În final, desigur, o poezie:

Vrea poporul rus o pancartă „Fără război”?
Întrebați un cyborg de la Garda Națională
Întrebați pe un nimeni, scufundându-se la metrou,
Întrebați-l pe cel cimentat la tron.

Le plac orașele cum sunt în flăcări?
Întrebați-l pe șoferul unui tren plin de refugiați.
Le plac ruinele în locul unei maternități?
Întrebați o privire de copil, pierdută în neant.

Vor rușii ca lucrurile să se schimbe?
Întrebați ce a mai rămas din presa lor.
Și este nazismul împotriva căruia se ridică?
Întrebați tinerii lor cu bandă Z să declare.

Acest an înfiorător v-a marcat soarta,
Oameni, hotărâți să nu capituleze,
Oameni care coboară până la mizerie și sânge închegat,
Pentru a nu fi o pancartă „Fără război”. “